Tulburarea depresivă majoră este o afecțiune clinică care împlică corpul, dispoziția și gândurile. Ea dezactivează motivația și interferează cu funcționarea cotidiană. Nu numai că întunecă orizontul unei persoane, ci ea se manifestă și prin probleme de somn și modificări ale nivelului de energie și a poftei de mâncare. Ca dispoziție, se remarcă prin sentimente persistente de tristețe, lipsă de valoare și lipsa dorinței de a se împlica în activități plăcute. Tulburarea depresivă majoră se caracterizează prin apariția unuia sau mai multor episoade depresive fără apariția simptomelor maniacale.
Boala devine clinică dacă simptomele acesteia durează cel puțin două săptămâni. Conform Manualului de Diagnostic si Clasificare Statistică a Tulburarilor Mintale DSM-V (APA, 2013), există 9 criterii care conturează tulburarea depresivă majoră. Este necesar ca individul să îndeplinească cel puțin 5 criterii din cele 9 pentru a fi diagnosticat cu tulburare depresivă majoră. Este necesară prezența obligatorie, pe o durată de cel puțin 2 săptămâni, a unuia sau altuia din următoarele simptome: o stare de deprimare în cea mai mare parte a zilei, respectiv pierderea prevalentă a interesului sau a plăcerii de a se implica în activități. Celelalte 4 simptome adiționale, vor însoți un simptom dintre cele obligatorii prezentate mai sus. Simptomele adiționale pot fi fluctuații semnificative ale greutății și activității psihomotorii, tulburări de somn, scăderea nivelului de energie, sentimente de lipsă de valoare, probleme de concentrare și de luare a deciziilor și gânduri repetate de suicid.
Riscul de a dezvolta această tulburare la un moment dat în viață este de aproximativ 10%. Factorii de risc care pot influența dezvoltarea tulburării Depresive Majore pot fi numeroși. Pentru o înțelegere mai bună a etiologiei tulburării Depresive Majore în scopul prevenirii apariției și recurenței acesteia și ameliorării consecințele generate, există un interes mare de a studia în continuu în literatură de specialitate. Un factor de risc, care este relaționat cauzal cu depresia, poate fi considerat un factor de vulnerabilitate. Depresia poate să nu aibă o „cauză unică, ci un lanț cauzal sau mai multe astfel de lanțuri cauzale”. În funcție de natura factorilor, aceștia se pot dihotomiza astfel:
-
fundamentali;
-
biologici;
-
psihologici;
-
sociali. (Kraemer și colab., 2001, p. 848)
Factorii fundamentali au potențialul de a contribui la dezvoltarea Tulburării Depresive, precum: vârsta, gen, statusul socio-economic, rasa, respectiv cultura. Începând cu adolescența, inclusiv și la vârsta adultă, femeile au risc de două ori mai mare de a dezvolta Tulburarea Depresivă Majoră față de bărbați (Garber & Flynn, 2001).
Dintre factorii psihologici, care sunt asociați cu dezvoltarea Tulburării Depresive, sunt schemele cognitive, credințele, inferențele, procesarea informației, memoria, atenția, optimismul/pesimismul, ruminația, stilul explicativ negativ, rezolvarea de probleme și teoria lipsei de speranță în depresie.
Factorii de risc sociali, care influențează dezvoltarea acestei psihopatologii, includ următoarele variabile signifiante legate de atașament și temperament, tipul de personalitate: neuroticismul, evenimente negative de viață, traume timpurii și pierderea părinților, psihopatologie parentală și stiluri parentale, problemele legate de căsătorie și de relații, suportul social, generarea stresului și respingerea socială, căutarea de resigurării, căutarea negativă a feedback-ului și abilități de evitare și sociale.
Terapia cognitiv-comportamentală este considerată una dintre cele mai rapide terapii existente atunci când vine vorba de obținerea unor rezultate rapide în ceea ce privește eliminara simptomatologiei. Această practică se bazează pe ideea că gândurile noastre, nu evenimentele externe precum oamenii sau situațiile de viață, sunt cauza emoțiilor și comportamentelor noastre. În urma terapiei persoana în cauză dobândește abilități prin care poate să țină sub control situațiile de viață, schimbându-și tiparele de gândire. Astfel, strategiile învățate în cadrul terapiei ajută ca persoana să prevină recurența (reinstalarea depresiei).
Suma medie de sesiuni ce necesită eliminarea simptomatologiei în cazul tulburării depresive este de 12-15.